Oamenii din mintea ta

You're on my mind everyday and every night . 

E duminica,15 ianuarie 2012, ora 00:25,iar eu n`am somn inca. Ma gandeam sa scriu ceva ... ceva ce`mi trece prin cap in momentul acesta. Ma intreb adesea "De ce unii oamnei intra si ies cand vor din viata noastra?" .... imi imaginam cum viata noastra ar fi comparata cu un bloc. Ciudat nu? In fiecare apartament sa locuiasca oamenii care intra ,isi fac aparitia in viata noastra la un moment dat, sa`i numim oamenii care locuiesc in mintile noastre.  


Oamenii care locuiesc in mintile noastre sunt la fel ca toți ceilalți, dar îi întâlnești rar și întâmplător. Bineînțeles că întâmplător. Dacă, totuși, ai alte convingeri și nu crezi în coincidențe, ai putea să te alegi cu o impresie fatalista asupra intâlnirilor cu pricina.

Oamenii care vor ajunge să locuiască doar în mintea ta, sunt niște ființe pe care le vei iubi, probabil, atâta vreme cât vei avea minte. Nu, nu este nicio ironie în această formulare, vreau să spun doar că nu îi vei mai uita și nici nu vei vrea, iar dacă tinzi să crezi altceva, ia-ți gândul. Odată cu ei vei percepe mult mai realist chiar noțiuni precum niciodata, o singura data, ultima data, dar mai ales a fost odata.

Oamenii care locuiesc exclusiv în mintea ta sunt aceia care, după ce v-ați intersectat aleatoriu, într-o seară sau o după-amiază, o noaptă sau un ultim vagon de tren, încep să se strecoare acolo. Să își construiască acoperișul, în capul tău, nicăieri altundeva decât în mansarda ta craniană. :))

Este important să identific încă o curiozitate: alături de acei oameni, nu te-ai fotografiat poate, deloc. Nu ai avut ocazia, sau ai putea găsi explicația acestei omisiuni puerile de imortalizare într-o convingere: oamenii care locuiesc în mintea ta sunt deja niște episoade cinematografice, niște frame-uri, niște culori în momente perfecte succesive, pe care nu un aparat fotografic le-a surprins ci însuși retina ta fericită. Și știai că este fericită, de aceea o poza nu te-ar fi ajutat să trăiești mai intens punctul deja culminant, fiindcă ai fi explodat și ai fi murit de fericire.

Recunoști acum, după ce ți-am detaliat motivele ignoranței tale de a începe să aduni amintiri cu acei chiriașii ai minții, că nu ai, de fapt, nevoie să îi vezi altundeva decât acolo unde îți sunt ei deja așezați. Cel mai aproape. În mintea ta. Și nu te deranjează cu nimic.