Scriu din trairi, din fapte, din asteptari, din iubiri pierdute, din iubiri visate, din viata, din tot ceea ce inseamna "a respira".
Hai sa traim respirand lucrurile cu adevarat valorose.

duminică, 22 ianuarie 2012

NU avortului




Jurnalul unui copil nenascut

Saptamana 1: 
5 octombrie
Astazi a inceput prima mea zi de viata. Parintii mei inca nu stiu, dar eu deja exist. Si voi fi fetita. Voi avea parul blond si ochii albastri. Deja este stabilit aproape totul, chiar si faptul ca voi iubi florile.

Saptamana 2: 
19 octombrie
Unii sustin ca eu nu sunt inca o persoana reala, ca numai mama exista. Dar eu sunt o persoana reala, tot asa cum o firmitura de paine este totusi paine adevarata. Mama exista. La fel si eu.

Saptamana 3: 
23 octombrie
Acum tocmai a inceput sa mi se deschida gurita. Ganditi-va, peste aproximativ un an de zile voi rade, iar mai tarziu voi vorbi. Stiu care va fi primul cuvant pe care-l voi spune: MAMA.

Saptamana 4: 
25 octombrie
Azi a inceput sa-mi bata inima de una singura. De acum incolo, ea va bate incetisor pentru tot restul vietii, fara ca vreodata sa se opreasca pentru a se odihni. Iar dupa multi ani va obosi. Se va opri si dupa aceea, voi muri.

Saptamana 5: 
2 noiembrie
Cresc cate putin in fiecare zi. Incep sa mi se formeze mainile si picioarele. Dar trebuie sa mai astept mult timp pana cand aceste picioruse ma vor inalta spre bratele mamei si pana cand aceste manute vor putea culege flori si il vor putea imbratisa pe tata.

Saptamana 6: 
12 noiembrie
La maini incep sa mi se formeze degetelele. Asa mici sunt de-a dreptul caraghioase! Cu ele voi putea mangaia parul mamei.

Saptamana 7: 
20 noiembrie
Abia astazi doctorul i-a spus mamei ca eu exist aici, sub inima ei. Oh, cat de fericita trebuie sa fii! Esti fericita, mami?

Saptamana 8: 
25 noiembrie
Mami si tati probabil se gandesc ce nume sa imi puna. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. Vreau sa ma cheme Teodora.

Saptamana 9: 
10 decembrie
Imi creste parul. Este moale, stralucitor si matasos. Ma intreb cum este oare parul mamei?

Saptamana 10: 
13 decembrie
Acum aproape vad. In jurul meu este intuneric. Cand mami ma va scoate in lume, in jur vor fi flori. Dar, mai mult decat orice, vreau s-o vad pe mami. Cum arati, mami?

Saptamana 11: 
24 decembrie
Oare, mami aude ticaitul inimii mele? Unii copii vin pe lume putini bolnavi. Inima mea insa este puternica si sanatoasa. Bate intr-una: tic-tac, tic-tac. Mami, vei avea o fetita sanatoasa!

Saptamana 12: 
28 decembrie
Astazi, mama mea m-a ucis.




Rugaciunea copilului nenascut

Sarut mana, mamicuta mea,Sunt eu, cel din pantecele tau care-ti soptesc la ureche cat sunt de speriat, de trist si de indurerat pentru ca vrei sa ma omori, crezand ca-ti sunt o grea povara…

Tu nici nu stii cat e de greu sa nu-ti aud cantecul de leagan, sa nu ma bucur de mangaierile tale, sa nu iti vad chipul, maicuta draga! Cat as vrea sa ma cuibaresc la pieptul tau izvorator de tihna, liniste si dragoste! Ce puternici am putea fi impreuna, cum am invinge toate necazurile si, mai ales, ce frumoasa ar fi viata alaturi de tine! Dar tu vrei sa ma ucizi…

As vrea si eu sa ma pot bucura de frumusetea cerului senin, sa alerg pe campul inflorit si sa-ti impletesc mandra cununita. Nu te gandi ca sunt mic si neputincios pentru ca, primindu-ma pe mine in viata ta, mamico, pe Pruncul Hristos il primesti.

Mamico, trebuie sa-ti marturisesc ce frica-mi este de lama taioasa a chiuretei care ma va sfasia curand si ma va transforma in bucatele fara viata care vor ajunge la gunoi…!

Oare tu nu auzi cum imi bate inimioara si cum tremur de frica? Eu iti aud foarte bine inima de aici, din burtica ta.
Mama, as vrea sa ma pot uita in ochii tai si sa te rog sa ai mila de mine, sa-ti zambesc dragalas – cum numai eu stiu – si sa te strang in brate cu manutele mele grasune. Vreau sa-ti dau forta si curaj, incredere si convingerea ca NU omorandu-ma pe mine vei scapa de necazuri, ci abia atunci vei da de greutati, pentru ca-l vei mania pe Bunul Dumnezeu.

Imagineaza-ti ce inseamna pentru mine sa port povara nedreptatii tale, cand ma dai nu numai mortii pamantesti, care e atat de grea si de dureroasa, dar ma lipsesti si de lumina lui Hristos.

Acum, in ultimul ceas, ma rog Maicii Domnului sa te lumineze si sa-ti dea putere, intelepciune si un pic de dragoste si mila pentru mine, cel ce sunt trup din trupul tau, suflet din sufletul tau, copilul tau nevinovat si nenascut.

Amin!






Traiesti emotii negative (manie, tristete, vinovatie)
...atunci cand iti amintesti de experienta avortului?
...cand vezi bebelusi, femei insarcinate, hainute de copii etc.?
...sau daca este mentionat cuvantul avort?
...cand vezi copilasii care au varsta pe care ar fi trebuit sa o aiba copilasul tau?
...in preajma datei in care a avut loc avortul sau a datei in care ar fi trebuit sa se nasca copilul?

Ai observat vreo schimbare in comportamentul tau dupa avort, de exemplu, cosmaruri, ganduri ciudate?
...tendinte autodistructive, cum ar fi gandul sinuciderii, tulburari de alimentatie sau cresterea consumului de alcool si narcotice?
...tendinta de izolare in relatii sau, dimpotriva, de exagerata dependenta?

Daca te-ai confruntat sau inca te confrunti cu aceste probleme care te afecteaza, suna pentru a primi mai multe informatii si sfaturi.

Asociatia PRO VITA pentru nascuti si nenascuti
Valea Plopului
Valenii de Munte; Jud. Prahova
Mobil: 0746.014.605

Alte surse pentru informatii si consiliere post-avort: http://www.adevaruldespreavort.ro/trauma-avortului-avort-chirurgical-la-cerere-hormonal-chimic-sindromul-post-avort-manifestare-si-consiliere/205-consilierea-sindromului-post-avort 





vineri, 20 ianuarie 2012

Some wordS abOut ... HE

Some wordS abOut ...  HE <3

"The man of my dreams has almost faded now. The one I have created in my mind. The sort of man each woman dreams of in the deepest and most secret reaches of her heart. I can almost see him now before me. What would I say to him, if he were really here? Forgive me, I have never known this feeling. I've lived without it all my life. Is it any wonder, then, that I fail to recognize you? You-- who brought it to me for the first time. Is there any way I can tell you how my life has changed? Any way at all to let you know what sweetness you have given me? There is so much to say...I cannot find the words. 
Except for these-- I love you! 
Such would I say to him, if he were really here."

luni, 16 ianuarie 2012

Ei au demonstrat ca iubirea invinge!

Ei au demonstrat ca iubirea invinge!


-       Ea - Ma iubesti?
-         EL  Da.
-   EA  -Cat de mult?
-   EL  -  Mult.
-       EA  -Cat?
-      EL  - Ca la 1 an si 3 luni.
-       EA  -Cat de mult?
-   EL  - Mult … mult …mult…. Foarte mult.


La multi ani prietenilor mei, Marian si Ana .. care azi implinesc 1 an si 3 luni de cand s`au cunoscut (la majoratu` meu).
    Ei 2 mi`au aratat ca iubirea este rezistenta,daca stii cum s`o intretii. Au stiut ca atunci cand unul dintre ei  era la pamant, celalat sa il ridice  daruindu`i toata iubirea si sprijinul de care avea nevoie.
  Iubiti`va mult si in continuare`!.
       Iubirea invinge mereu !  


sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Oamenii din mintea ta

You're on my mind everyday and every night . 

E duminica,15 ianuarie 2012, ora 00:25,iar eu n`am somn inca. Ma gandeam sa scriu ceva ... ceva ce`mi trece prin cap in momentul acesta. Ma intreb adesea "De ce unii oamnei intra si ies cand vor din viata noastra?" .... imi imaginam cum viata noastra ar fi comparata cu un bloc. Ciudat nu? In fiecare apartament sa locuiasca oamenii care intra ,isi fac aparitia in viata noastra la un moment dat, sa`i numim oamenii care locuiesc in mintile noastre.  


Oamenii care locuiesc in mintile noastre sunt la fel ca toți ceilalți, dar îi întâlnești rar și întâmplător. Bineînțeles că întâmplător. Dacă, totuși, ai alte convingeri și nu crezi în coincidențe, ai putea să te alegi cu o impresie fatalista asupra intâlnirilor cu pricina.
Oamenii care vor ajunge să locuiască doar în mintea ta, sunt niște ființe pe care le vei iubi, probabil, atâta vreme cât vei avea minte. Nu, nu este nicio ironie în această formulare, vreau să spun doar că nu îi vei mai uita și nici nu vei vrea, iar dacă tinzi să crezi altceva, ia-ți gândul. Odată cu ei vei percepe mult mai realist chiar noțiuni precum niciodata, o singura data, ultima data, dar mai ales a fost odata.
Oamenii care locuiesc exclusiv în mintea ta sunt aceia care, după ce v-ați intersectat aleatoriu, într-o seară sau o după-amiază, o noaptă sau un ultim vagon de tren, încep să se strecoare acolo. Să își construiască acoperișul, în capul tău, nicăieri altundeva decât în mansarda ta craniană. :))
Este important să identific încă o curiozitate: alături de acei oameni, nu te-ai fotografiat poate, deloc. Nu ai avut ocazia, sau ai putea găsi explicația acestei omisiuni puerile de imortalizare într-o convingere: oamenii care locuiesc în mintea ta sunt deja niște episoade cinematografice, niște frame-uri, niște culori în momente perfecte succesive, pe care nu un aparat fotografic le-a surprins ci însuși retina ta fericită. Și știai că este fericită, de aceea o poza nu te-ar fi ajutat să trăiești mai intens punctul deja culminant, fiindcă ai fi explodat și ai fi murit de fericire.

Recunoști acum, după ce ți-am detaliat motivele ignoranței tale de a începe să aduni amintiri cu acei chiriașii ai minții, că nu ai, de fapt, nevoie să îi vezi altundeva decât acolo unde îți sunt ei deja așezați. Cel mai aproape. În mintea ta. Și nu te deranjează cu nimic.


vineri, 13 ianuarie 2012

Adele♥


♥ Adele ♥  


Adele has got to have one of the most brilliant voices I have heard in my entire life. Her version of this song touches something in me that I have blocked, sheltered, and put barbed wire around. This kinda makes believe in the hunger of love again.












♥ I just

 love 

the way

 this woman 

sings. ♥ 






♥ Her voice pulls at my heart no matter what she is singing. 
I close my eyes and I let her voice roll over my soul. She is rare. ♥ 


 ♥ and 

this song

 is for 

a special person ♥

joi, 12 ianuarie 2012

She`s everything


 "You may not be
her first, her last, or her only.
She loved before she may love again. But if she loves you now, what else matters? She's not perfect - you aren't either, and the two of you may never be perfect together
but if she can make you laugh, cause you to think twice,
and admit to being human and making mistakes, hold onto her and give her the most you can. She may not be thinking about you every second of the day,
but she will give you a part of her that
she knows you can break - her heart.
So don't hurt her, don't change her,
don't analyze and don't expect more than she can give.
Smile when she makes you happy,
let her know when she makes you mad,
and miss her when she's not there."
— Bob Marley


duminică, 8 ianuarie 2012

Say ` Goodbye! ` now


Astazi.. am spus “GATA!.”… 
\ But… it`s over now`…/
 Eu singura cat pentru doi.. defapt doar 1.. insa matematica mea nu prea a vrut sa accepte doar 1.. Cum aduna matematica inimii mele.. si ce aduna...??
 Nu stiu daca a tinut cat am tinut eu la el. Nu stiu daca a ajuns sa ma iubeasca cum am ajuns eu sa il iubesc. Nu stiu daca isi aduce aminte de mine si i se face dor cum mi se face mie. Stiu ca este mai puternic, asta o stiu..
Stiu ca as trece cu vederea tot doar sa il am din nou si stiu ca el nu ar face asta iar, fiindca sentimentele nu sunt de ajuns.. poate nici nu mai sunt sau nu sunt deloc.. Poate ca acum cand scriu ma doare, sau ma simt libera.. sau goala.. Stiu.. iar voi avea de'aface cu inima mea.. iar ma va rani prin sentimente, am sa o fac sa inteleaga ca asa e bine defapt.. dar nu prea stiu cum , caci inimii nu'i poti poruncii...
Chiar nu'mi plac amintirile.. nu suport sa pierd.. Si sunt acele clipe, momente din viata mea cand doream sa tina pana voi inchide ochii. Tot ce stiu este ca nu exagerez. Este o lupta pentru mine acum. Ma lupt cu mintea si inima, sa te eliberez din ele. E ceva sa stii! Ce nu te omoara, te face mai puternic ! Si am sa merg mai departe.  Daca nu vei mai avea tu grija de mine, vor avea altii, daca nu'ti mai vad tie ochii, voi vedea altii..
 Nu am vrut sa se termine! Eram dispusa sa ofer mult mai mult si sa ma predau cu totul.
Nu pot continua iubind fara rost cat pentru amandoi.
We were never meant to be together, oare asa e?
But now it's time to go
Curtain's finally closing .!

It's too late to apologize…

   
                           Te'am iubit! iar acum renunt la sentimentul asta. Nu stiu daca pentru tine.. Pentru mine, da`, fiindca am si eu o inima si nu'i mai pot face atata rau!   

Nu ma intorc din drum !


vineri, 6 ianuarie 2012

De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda?


De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda?
V`ati intrebat vreodata ."De ce barbatii se uita la meci si femeile se uita in oglinda?" :)).
Nu-i asa, doamnelor, ca aproape in fiecare zi va suparati pentru ca partenerul dumneavoastra, care pare sa nu aiba alta treaba decat sa priveasca la televizor in timpul liber, nu va raspunde la intrebari?
Nu-i asa, domnilor, ca aproape zilnic sunteti agasati de palavrageala "fara sens" a partenerei dumneavoastra?

Cineva mi`a spus ca :"femeile si fotbalul nu prea merg… fotbalul merge cel mai bine cu o blonda la 2 litrii si o punga de seminte plus dictionarul de injuraturi de morti, raniti si impuscati… a, si era sa uit… prietenii care nu trebuie sa lipseasca…:))"







Intrebari puse de femei in timpul meciurilor de fotbal:

a. astia cu cine joaca?
b. Pot sa schimb pe Acasa?
c. Auzi, Figo e casatorit?
d. Tie care tricou iti place mai mult?
e. Aia care n-au mingea de ce fug?
f. Te intereseaza si prelungirile?
g. Cate reprize sunt in total?
h. Aia de ce joaca asa de dur?
i. Daca in spatele portii este plasa de ce nu se pune si in jurul terenului?
j. Cit de inalt se poate lovi cu mingea?
k. Arbitrul are voie sa joace carti in timpul meciului?
l. De ce toata lumea fuge in cealalta directie dupa ce au dat un gol?
m. Vrei sa vorbesti cu mama la telefon?
n. Ce crezi, cand vom avea timp sa mergem undeva in vacanta?
o. Ma mai iubesti?..









Autorii acestei carti si-au propus sa prezinte unui public larg motivele pentru care barbatii si femeile gandesc diferit si ce este de facut in aceasta privinta. Uimitoarea lor carte porneste de la prezentarea ultimelor descoperiri in domeniile cercetarii asupra creierului, biologiei evolutioniste, geneticii, psihologiei si schim-barilor sociale. Rezultatul este o privire revelatoare, uneori socanta asupra teritoriului de lupta trasat intre sexe. si poate mai impor-tant pentru fiecare dintre noi, cartea ne arata cum putem impaca diferentele de gandire dintre barbati si femei. Odata ce veti invata secretele celuilalt, nu veti mai cadea niciodata in capcana reprosurilor si a mustrarilor de constiinta.

miercuri, 4 ianuarie 2012

MASH Hai sa ne jucam!


Hai sa ne jucam [<3]!


Hello.! Cum multi imi spun ca eu inca mai am un sulfet de copil. … va invit sa ne jucam`. :> Am gasit din intamplare un joc interesant.Se numeste MASHga.La inceput nici eu nu stiam sa`l joc,dar e foarte usor si foarte interesant.

Eh` oricum e simplu . Fete sau băieţi de care îţi place , maşini , culori , numere , job-uri şi bineînţeles oraşe sau ţări ! La sfârşit ar trebui să îţi numere calculatorul opţiunile şi să îţi iasă "povestea vieţii " , asta sună amuzant ! Hai la Mashga :)  

marți, 3 ianuarie 2012

Ep. 2 I put my trust in you .now put your trust in me


Ep. 2 I put my trust in you .now put your trust in me <3


EL- Glumesc.
EA- Serios, chiar glumeşti?
EL- Tu crezi că aş putea să glumesc cu aşa ceva vreodată?
EA- Speram să nu.
EL- Şi atunci cum mă poţi întreba asta? Te iubesc... ţi-am spus
EA- Ştiu că mi-ai spus, dar pare greu de crezut... nu mi-ai arătat nimic.
EL- Şi ce vrei să-ţi arăt? Aşa îmi arăt eu dragostea, făcând nimic, ca apoi să explodez şi să afli că te iubesc. Nu-ţi place?
EA- Nu-mi plac surprizele.
EL- Nici chiar cele plăcute?
EA- Păi alte surprize decât cele plăcute mai există? Ştiu ce vrei să spui.
EL- Ştii? Chiar ştii?
EA- Ce vrei sa spui?
EL- Nu m-ai crezut prima dată când ţi-am spus, nu m-ai crezut nici a doua oară, de ce să cred că acum e diferit?
EA- Nu simţi?
EL- Ce să simt?
EA- Nu simţi că aerul e altfel? Nu simţi că respirăm în acelaşi ritm? Nu simţi că împărţim acelaşi oxigen?
EL- Oare... aşa e?
EA- Acum tu eşti orb?
EL- Sunt... neîncrederea m-a făcut orb şi tristeţea m-a facut surd
EA- Schimbă-te, ştii că nu îmi placi aşa.
EL- Şi cum să fiu?
EA- Fii tu... fii cel care mi-a plăcut la început, fii tu... atât vreau.
EL- Să fiu eu e atât de usor la început, dar din clipa în care îmi spui că vrei să fiu eu cel de la început mă faci să nu mai fiu eu, deja sunt eu cel de la început, nu eu cel de acum... eu cel care este într-o continuă schimbare şi tu mă schimbi, cum pot fi cel de la început dacă m-ai schimbat... e absurd ce-mi ceri!
EA- Nu cred...
EL- Ce nu crezi?
EA- Nu cred că ai dreptate.
EL- Nici nu vreau să crezi că am dreptate, vreau să simţi asta.
EA- E greu.
EL- Să simţi?
EA- Nu.
EL- Dar ce?
EA- Să vorbeşti despre ce simţi, să ai curajul să arăţi ce simţi... e complicat.
EL- Când nu e complicat, asta să-mi spui tu?
EA- Cauţi toată viaţa ceva, uneori nu ştii ce, alteori simţi că aproape ai găsit, ca să te depărtezi iar şi tot aşa... parcă viaţa se joacă cu tine.
EL- Niciodată nu e la fel, nu trebuie să judeci un fapt în baza unui fapt deja existent.
EA- Dar nu fac asta.
EL- Sper.
EA- Nu mai spera că oricum n-o fac.