Un interviu cu un copil :x


- Ce vrei sa te faci cand o sa cresti mare?

-Hmm....iubita. ♥

-Si acum esti iubita de mami,de tati , de mine ...

-Nu,nu asa....Vreau sa fiu ... :-? iubita unui baiat. :">

-Aaa ... am inteles. :) Si de ce vrei asta ,mititico`?

-Pentru ca asa am vazut la desene. .. Pentru ca vreau sa ma iubeasca :x.

-Adica ? Ce inseamna sa te iubeasca? :-?

-Adica sa puna inima. ♥

-Unde sa puna?

-Aici. ♥ Langa inima mea. ♥ ♥


-Atat? :-?

-Nu. ... Si sa ma iubeasca. :x. ... adica sa se joace :)) ... adica sa ma alinte :"> ...

sa ma ia in brate >:D<... si sa nu ma lase sa plang. :) ca stii? ... eu plang des ... :((


-Chiar vrei sa nu te lase deloc sa plangi?

- Ba da ... doar atunci cand plang se fericire. :) ♥

                                                      

♥ Behind my smile is a story you'll never understand. ♥

Mi se parea ciudat sa o vad mereu atat de vesela si in acelasi timp sa ii citesc in ochi o tristete imensa.Nu intelegeam cum era posibil sa fie tot timpul cu zambetul pe buze daca sufletul ii plangea de cele mai multe ori.Nu putine au fost datile cad o priveam si parea atat de fericita,atat de linistita.Parea sa aiba tot ce isi dorea in viata.

   Era imposibil de realizat ca in spatele acelui zambet dulce,pictat parca de cei mai priceputi pictori,astfel incat sa nu lase loc de indoiala,se ascundea povestea trista a vietii ei.Zambetul ei larg ii masca fiecare durere,fiecare apasare a destinului pe al sau suflet. 

  Paradoxal insa,cum in opozitie cu magia pe care reusea sa i-o creeze acel zambet,erau ochii ei,privirea aceea care o dadea de gol.Ochii i-au fost mereu oglinda sufletului,i-au fost mereu impotriva.Caci daca zambetul i-a fost confident,ochii ii erau tradatorii cei mai aprigi,caci ei nu stiau sa minta.

  Cu toate astea,erau putini aceia ce aveau rabdarea si dorinta necesara de a ajunge sa o cunoasca,iar aceia care puteau sa ii citeasca in privire erau si mai putini.Toti obisnuiau sa o intrebe daca este bine,trecand mai departe,la un simplu raspuns afirmativ,doar cativa erau cei ce o imbarbatau "va fii bine!".

  Ea nu se agita prea mult din cauza asta,era resemnata,era cumva multumita ca isi putea duce masca atat de usor.Era intr-un fel amuzant in mod macabru sa obseve oamenii ce se dadeau cunoscatorii ai vietii ei,dar care in realitate nu stiau nimic.Si intr-adevar era mult mai bine asa.

   Uneori se simtea obosita,isi lasa masca undeva jos,parandu-i-se extenuanta,insa asta foarte rar,in prezenta acelora unde putea sa fie ea insasi.Fara zambete false,netemandu-se ca ochii ei o vor trada din nou....
   Dupa ce reusea sa se incarce,dupa ce reusea sa se autosugestioneze ca poate sa mearga mai departe,isi lua din nou masca si-o aseza cu grija pe chip,asemeni unui lucru fraged si nepretuit si isi continua drumul...

E prea târziu să spun că te`am uitat şi poate prea devreme să spun că nu te mai iubesc

O singura lume. O singura dragoste. Un singur adevar. 

Eu si tu. 

Sfarsitul ? Unde exista inceput. 

Aceeasi banca, acelasi loc, aceleasi idei preconcepute. 

Aceleasi buze fine care`mi atingeau pielea, acel miros delicat cu care ma imbatam de obicei. 

Cuvinte simple, spuse din inima.

 Cuvinte care te fac sa visezi, sa zbori, sa uiti de tot, sa traiesti clipa.

 Sentimente magice, profunde, inexplicabile. 

Stele, luna, lacrimi, zambete, ploaie. Divin. 

Perfectiune. Dorinta. Pasiune. Iubire. Intelegere.

Ti`ai putea dori mai mult ?

Intamplari ciudate, fara sens, lipsite de entuziasm. 

Lucruri simple, neimportante, ridicole.

Toate incepeau sa prinda contur, sa insemne ceva pentru ceea ce urma sa fie " noi doi " .

 Tristete ? Unde ? Cum ? Cand ? Imi amintesc ceva. Dar foarte vag.

 Imi amintesc cum exista odata... candva demult in sufletul meu si imi ocupa majoritatea timpului.

 Acum nu mai stiu cum e sa simti durere, am uitat. Am inlocuit melancolia cu extazul. 

Simt cum fiecare gest imi da putere, curaj.

 Nu exista plictiseala, oboseala, orgoliu. Nu !

 Existam doar noi. Si`mi placea. <3

Dar timpul trece... Trece...

 In fiecare secunda se schimba ceva, cu fiecare cuvant se schimba ceva.

 Cu fiecare cuvant finalul acestei povesti se schimba.

 Se schimba precum s`a schimbat si viata mea. 

Tot ce e frumos trece mult prea repede.  :-<

Magia a durat putin ... foarte putin.  

Nu imi amintesc exact daca a existat cu adevarat sau doar m`am imbatat eu cu o iluzie. 

Si astfel, cu fiecare minut care trecea durerea a inceput sa imi invadeze din nou trupul, 

facandu`ma sa respir greu, sa cad in genunchi.

 Dar m`am ridicat si am dat pagina indiferenta. :| 

Acum ? Acum stau in acelasi scaun fara sa zic nimic.:-j 

 Ma gandesc doar la ce a fost, cum am dus totul la extrem, cum am sperat ca totul va fi bine.

 Dar cui ii mai pasa ca a fost doar un vis ? :| 

Dar poate va veni momentul cand te vei intoarce la mine si totul va capata un sens.

Eu nu pot trai un final fericit :) 

`E prea târziu să spun că te`am uitat şi poate prea devreme să

spun că nu te mai iubesc .